Sprijinul AFIR de 15.000 EURO pentru fermieri – Ultimele date privind depunerea cererilor

PNDR ministrul agriculturii ajutorul de stat fonduri europene ghiduri ANT 24 de luni tinerii fermieri submăsura 4.1 AFIR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește în această perioadă cereri de finanțare pe submăsura 6.3. Această submăsură este dedicată micilor fermieri, iar prin intermediul ei se pot obține fonduri europene în valoare de 15.000 EURO/proiect, pe care fermierii le pot utiliza pentru a face investiții în fermă.

Potrivit contorului oficial de pe site-ul AFIR, până la această dată au fost depuse în total puțin peste 2.500 de proiecte, în valoare totală de 38,97 milioane euro. Se pare că zona montană se bucură de cel mai mare succes, aici fiind depuse un număr de 1.439 proiecte, în timp ce pe zona normală au fost depuse 1.159 proiecte.

AFIR așteaptă în continuare proiectele din partea doritorilor de fonduri europene, sesiunea fiind deschisă până în data de 26 noiembrie. Bugetul total alocat submăsurii 6.3 este de 87 milioane euro, astfel că mai există fonduri suficiente disponibile pentru doritori.

Reamintim că pentru a putea accesa submăsura 6.3, exploataţia agricolă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii obligatorii:

  • are o dimensiune economică cuprinsă între 4.000 – 11.999 S.O. (valoare producţie standard)
  • este înregistrată cu cel puțin 24 de luni înainte de solicitarea sprijinului, în Registrul Unic de Identificare – APIA și/ sau în Registrul Național al Exploatațiilor – ANSVSA, ANZ, sau la Primărie în Registrul agricol, de către solicitant:
    • în nume propriu (persoană fizică) sau
    • sub forma de organizare eligibilă pentru accesarea sprijinului prin submăsura 6.3.