Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va participa la Reuniunea Consiliului de miniștri în 18 noiembrie 2019

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Nechita-Adrian Oros, va participa în data de 18 noiembrie 2019, la reuniunea Consiliului UE Agricultură și Pescuit, ce se va desfășura la Bruxelles.

Pe ordinea de zi a întâlnirii se va afla Pachetul de reformă a Politicii Agricole Comune (PAC) post- 2020:

  1. Regulamentul privind planurile strategice în domeniul PAC;
  2. Regulamentul privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea PAC;
  3. Regulamentul privind organizarea comună a piețelor (OCP) produselor agricole.

Totodată, în cadrul Reuniunii Consiliului de miniștri va avea loc un schimb de opinii privind aspecte legate de mediu și climă, precum și o prezentare din partea Comisiei și un schimb de opinii despre Regulamentele privind normele tranzitorii în domeniul PAC.