Ministrul Petre Daea s-a întâlnit cu omologul său din Sultanatul Oman

Marți, 6 noiembrie 2018, la sediul Ministerului Agriculturii și Pescuitului din Sultanatul Oman a avut loc întrevederea oficială între ministrul agriculturii Petre Daea si omologul său, dr. Foad Jaafar Sajwani. Cu această ocazie au fost puse în discuție posibilitățile de colaborare bilaterală sectorială, insistându-se pe accelerarea schimburilor comerciale și realizarea de investiții.

Astfel, cele două părți au convenit să inițieze un dialog instituțional aplicat, în vederea comercializării din România a produselor cerealiere, furajelor, a animalelor vii și sacrificate, a fructelor și sucurilor din fructe, a produselor piscicole și au stabilit ca în perioada următoare să reglementeze condițiile tehnice de realizare a acestora.

De asemenea, oficialul omanez a adresat invitația ca, la începutul anului 2019, companiile românești de profil să participe la un forum economic de specialitate organizat la Muscat, creându-se oportunitatea prezentării unor produse românești prelucrate care să pătrundă pe piața omaneză.

Totodată, demnitarul român a transmis propunerea deschiderii unui centru de prezentare a produselor românești la Muscat, o propunere salutată de partea omaneză, urmând ca detaliile operaționalizării acestui proiect să fie convenite în perioada imediat următoare. Ministrul Petre Daea a apreciat, cu acest prilej, necesitatea stabilirii urgente a unor atașați agricoli în statele Consiliului de Cooperare a Golfului.