CURSURILE VOR FI UN PIC MAI… DULCI PENTRU CEI MICI, INCEPAND DE LA 1 IANUARIE 2019

 De la 1 ianuarie 2019, copiii vor primi în fiecare lună, la şcoală, un borcan de miere, pe care îl vor mânca acasă, alături de familiile lor, transmite corespondentul Mediafax.

„Acesta e un borcan pe care îl ia acasă, mănâncă familiile defavorizate, se uită la borcanul acela de miere ca la icoană” a spus secretarul de stat Daniel Botănoiu

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, a declarat, miercuri, la Alba Iulia, că proiectul de lege care prevede acordarea unui borcan de miere copiilor este la Camera Deputaţilor, după ce a primit votul favorabil al senatorilor, acesta urmând să intre în vigoare la 1 ianuarie 2019.

„Vă garantez că avem miere suficientă să ducem 1500 de tone la copii. Eu spun lucrul acesta şi aici îi mulţumesc şi prietenului meu Dîrzu (deputatul Ioan Dîrzu – n.n) pentru că (parlamentarii – n.red.) au înţeles foarte bine un lucru. Mărul poate copilul să-l ia dintr-o altă curte, mierea nu poate să o ia din altă curte. Acesta e un borcan pe care îl ia acasă, mănâncă familiile defavorizate, se uită la borcanul acela de miere ca la icoană, credeţi-mă ce vă spun. Nu vom renunţa, avem bani în buget şi va intra în vigoare de la 1 ianuarie” a spus Daniel Botănoiu.

Întrebat de semnificaţia acestui proiect, secretarul de stat i-a îndemnat pe jurnalişti să se uite la televizor, unde indicaţiile sunt „fără zahăr, sare şi grăsimi”, iar mierea, în acest caz, este „o alternativă”.

„Nu îi dăm în fiecare zi câte un borcan, ci unul într-o lună. 350 de grame într-o lună. Nu mănâncă doar copilul acela, pentru că el duce acasă, mănâncă toţi, mănâncă familia. Măcar putem să ducem ceva de calitate românilor” a mai spus Daniel Botănoiu.

Copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi confesionale cu program normal de 4 ore, precum şi elevii din învăţământul primar de stat şi privat vor primi lunar 350 de grame de miere polifloră, potrivit proiectului. (sursa: crainou.ro)